Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în urma atacurilor teroriste care au avut loc, sâmbătă, la Ankara.
„Condamn atacurile care au avut loc astăzi lângă gara centrală din Ankara, explozii în urma cărora s-au înregistrat numeroase victime, morți și răniți. Îmi exprim, în numele meu personal și al poporului român, solidaritatea cu autoritățile de la Ankara și cu poporul turc și transmit condoleanțe pentru familiile greu încercate ale victimelor și persoanelor grav rănite în atacurile teroriste”, se arată în mesajul președintelui Iohannis.
„România condamnă cu fermitate aceste atacuri criminale și reiterează întregul sprijin pentru Turcia”, adaugă șeful statului.
Exploziile produse sâmbătă lângă gara centrală din Ankara s-au soldat cu cel puțin 30 de morți și 126 de răniți, a anunțat Ministerul turc de Interne, citat de agenția Anadolu în pagina electronică.
Potrivit corespondentului agenției Anadolu, numeroase cadavre și persoane rănite erau întinse pe jos, în fața gării de pe strada Hipodrum, unde oamenii începeau să se adune pentru a participa la un miting pentru pace.
Serviciile de urgență au sosit imediat la locul deflagrației, care s-a produs la ora locală 10.05 (10.05, ora României). Paramedicii acordau îngrijiri răniților la locul deflagrației, în timp ce un elicopter al poliției survola zona.
Numeroase pancarte și steaguri aduse pentru protest puteau fi văzute pe jos, iar mai mulți cetățeni au ajutat la urcarea răniților în ambulanțe și autocare pentru a fi transportați la spitale.
Exploziile au avut loc în timp ce numeroase persoane se adunaseră în fața gării pentru a participa la o manifestație în Piața Sihhiye, din apropiere. Participanții la miting, organizat de Confederația Sindicatelor din Sectorul Public (KESK) și mai multe ONG-uri, cereau încetarea conflictului dintre organizația teroristă PKK și statul turc.
Organizatorii au anulat mitingul, cerându-le participanților din alte orașe să se întoarcă la casele lor, relatează Hurriyet în ediția online. De asemenea, autoritățile au cerut oamenilor să doneze sânge pentru a ajuta răniții din spitale.